Oficial, se pare că lumea actuală este inexorabil împărţită între capitalism şi comunism. Grosso modo spus, desigur. Găsim şi/sau subînţelegem aici tot ce ţine de liberalism şi socialism. În fine, socialismul, cu comunismul lui, cuprinde o extremă, stânga, în timp ce liberalismul, cu capitalismul lui, zice că exclude extrema, fie ea şi dreaptă. Nu doresc să fac un discurs pe teme politico-economice savant şi precis - vezi în dreapta blogului deviza. Doresc să pun o problemă şi aici mă sprijin pe ce îmi spunea un coleg de Universitate: "Ca să faci filosofia istoriei, nu este absolut necesar să fii specialist în istorie" (cred că o să şi schimb deviza "Nu afirm că mă pricep la ce mă interesează" cu astălaltă, că pare mai tare şi nici nu spune explicit ceva despre mine, mă ţine, adică, încă relativ deştept). M-am rătăcit de subiect, reiau:
Oficial, se pare că lumea actuală este inexorabil împărţită între capitalism şi comunism. Nimeni nu spune nimic despre faptul că, între China şi Japonia, între SUA şi Cuba, etc., este suficient loc, ideologic şi doctrinar-economic vorbind, pentru alternativă. O alternativă economică funcţională, zic promotorii ei. O alternativă care funcţiona în România interbelică, zic promotorii ei români. Cu creionul pe hârtie aceşti economişti demonstrează cum capitalismul este expus crizei, conţine cauzele şi nu poate lupta împotriva lor, în timp ce sistemul pe care ei îl propun este imun, sau are anticorpii necesari. (Despre comunism nici nu mai vorbim, mulţam fain, l-am văz't la lucru) Aici apare o problemă: pe hârtie se poate demonstra orice, insist asupra acestui fapt, îl susţin, sunt gata, la rigoare, să fac un blog, un sait, un portal special pentru a susţine acest adevăr şi pentru a avertiza asupra pericolului implicit!
Să o spun o dată, sistemul-alternativă propus se numeşte distributism şi este prezentat la noi de autori precum Ovidiu Hurduzeu, secondat de un Alexandru Ciolan. Şi Mircea Platon.
Ovidiu Hurduzeu ne linişteşte în ce priveşte utopia sistemului, a distributismului, făcând trimitere la reuşite notabile din spaţiile spaniol şi italian.
Foarte pe scurt spus, distributismul este prezentat ca fiind o economie participativă, asociativă, caracterizată de libertatea iniţiativei particulare, neintervenţia statului, libera concurenţă. O economie din care, în sfârşit, omul nu mai este exclus, redus la nivel de maşină, sau, şi mai rău, la nivel de marfă cu piaţa, preţul, schimbul, etc., aferente. Poate fi numit şi o economie a regăsirii, întrucât a reprezentat modelul economic care a făcut din România interbelică o forţă a Europei (cred că puţini ştiu, iar eu ştiu întâmplător, că preţul grâului, prin1939, se făcea la Brăila pentru toată Europa, pentru că noi aveam atunci cel mai bun şi mai ieftin grâu - dictam preţul, incredibil, nu-i aşa?).
O să încerc să mă informez mai pe larg asupra acestei utopii care sper să nu fie utopică şi pe care sufletul meu nu de azi o iubeşte. Adică sufletul meu de azi o iubeşte mai demult. Adică actualul, ă, ba nu, ă, prezentul meu suflet .., iar mă-ncurc, cum să zic, singurul. Asta e!, singurul meu suflet iubeşte ideea asta nu de azi, ci de vreun an, cred. (Acum, serios, n-am nici o treabă cu metempsihoza, adică nu am fost niciodată senegalez, sau chinez. Chiar dacă nu vreau să plec din România.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu