Primul articol

Cred că uzanţa face ca noul blogger să înceapă cu o declaraţie de intenţie, sau măcar să se ridice la tribună şi să spună ce caută şi el pe blogosferă şi ce vrea de ia cuvântul. E prea complicat, aşa că o să intru într-un subiect.
Iubesc folkul, deşi uneori mă enervează că îl iubesc, iar alteori îmi creează reale, deşi minore, probleme. Socot că autorii şi consumatorii de folk (prima gafă, aici cred că i-am pierdut de cititori pe cei mai mulţi dintre nominalizaţi) au intenţii foarte bune, dar, purtându-se în lume cu programatica lor naivitate, nu ştiu cum să rezolve marile probleme pe care le semnalează. Şi atunci iau chitara şi cântă (unii), sau pun cd-ul şi ascultă (ceilalţi). Dar asta nu rezolvă. Se învârt în cerc şi ajung să creadă, ei despre ei, că sunt nobili şi curaţi pentru simplul motiv că iubesc frumosul şi dragostea, nu acceptă mită, vor (ei măcar vor) să fie liberi şi, mai ştiu eu, nu se numără printre parlamentari. Sau se numără, dar nu acceptă mită. Sau acceptă, dar nu de la amărâţi şi nu ca să vândă Roşia Montană. Pe care o iubesc.
Dramatismul poziţiei pe care se află ajunge, uneori, să răzbată prin cântecele lor şi, e drept, cei mai mari dintre ei l-au resimţit acut, nu o dată. Dar nu se rezolvă nimic nici cu asta. Ba chiar, bănuiesc, după o vreme ajung iubitorii de folk (şi nu sunt ironic nici o clipă spunând asta) să le placă această dulce tensiune existenţială.Acuză marea nedreptate, execută radiografii percutante şi emoţionante şi sunt gata-gata să facă ceva, sau să schimbe ceva, sau să fie martirizaţi pentru ceva. Dar nu fac/schimbă/sunt martirizaţi. E adevărat, a te afla pe poziţia de constatare/denunţare a mizeriei şi nedreptăţii este mai bine decât a o clama ca pe Marea Soluţie sau Cea Mai Bună Societate Din Istorie sau ca pe Ţi Se Pare Nu E Nimic În Neregulă. Dar nici asta nu rezolvă, din păcate, nimic.
Şi  cred că problema lor am enunţat-o deja şi poate fi tradusă astfel: degetul acuzator nu se întoarce niciodată spre ei.
Aţi observat? Ei nu sunt niciodată de vină.